Ce putem face pentru Daniel?


Daniel are trei anişori şi este din Gugeşti, Vrancea. Ce ar mai alerga şi ce s-ar mai juca în curtea casei!Dar de două luni nu mai poate! Acum este speriat de ace şi nu înţelege de ce trebuie să stea prin spitale.

…Drama familiei Drăgoi a început în luna mai a acestui an. O simplă umflătură la urechea dreaptă i-a făcut pe părinţi să creadă că micuţul lor are o boală a copilăriei.

Dar ceea ce părea a fi un banal oreion, s-a dovedit a fi mult mai grav. Îi iunie Daniel a ajuns la secţia de onco-pediatrie a spitalului Fundeni, iar diagnosticul de Rabdomiosarcom de glandă parotidă – cancer- a căzut ca un trăsnet pentru părinţii copilului.

„Este incredibil ceea ce ni se întâmplă. Nu am crezut că aşa o nenorocire să se abată asupra noastră. Daniel a fost un copil sănătos şi până acum nu a făcut niciodată o injecţie. Cum este posibil ca o umflătură să fie cancer?”, se întreabă încontinuu disperată Simona, mama băiatului.

Odată cu îmbolnăvirea micuţului, femeia şi-a pierdut serviciul. Stă cu Daniel în spital şi încearcă să îl îngrijească cum poate ea mai bine. Cei doi sunt internaţi la secţia de oncologie pediatrică a spitalului Fundeni, iar copilul face chimioterapie.

Tatăl, confecţioner de meserie se chinuie să îşi întreţină familia dintr-un salariu de 430 de lei. „Nu cred că vom face faţă cu un singur salariu, pentru că avem rate la bancă de 500 de lei. Dar important este ca băiatul să fie bine, numai pe el îl avem”, povesteşte mama.

Dacă cineva vrea să ajute această familie, să ne contacteze la numărul de telefon:    021.407.76.80

Fii bun, ajută!

CONT LEI: RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000

CONT EURO: RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000

Cod swift/BIC    PIRB RO BU ;   Banca Piraeus, sucursala Pipera.

CUI    RO15162540

Conturile aparţin Fundaţiei COSMIR a trustului Adevărul Holding.

Puteţi ajuta şi altfel decât cu bani

Dacă ajutorul pe care doriţi să-l acordaţi nu se referă la bani, scrieţi-ne pe adresa de mail: dininimapentrucopii@click.ro sau contactaţi-ne la tel 021.407.76.80.

http://www.causes.com/causes/521342-fii-bun-ajut-l-pe-daniel-cancerul-sau-este-sub-ureche/about?m=

Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s